monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GERUL se întoarce! Temperaturile scad în Transilvania până la -23 de grade

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică va fi ger în întreaga țară. În estul Transilvaniei vor fi temperaturi minime în jurul a—19 grade până la—20 de grade Celsius.

sursa foto: jurnalul.ro

Precipitațiile sub formă de ninsoare vor reveni în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în București, precum și la munte, începând din noaptea de luni spre marți, fiind prezente în cantități consistente și în cursul zilei de miercuri, a declarat Romica Jurca, specialist meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

"Din noaptea de luni spre marți, cerul se va înnora treptat în majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de sud a țării va ninge și vântul se va intensifica. Intensificări de vânt vor fi și la munte. Practic, ninsorile încep luni noaptea spre marți și vor fi prezente inclusiv miercuri. Zonele vizate sunt regiunile sudice și de sud-est, inclusiv Bucureștiul. Acestea vor fi însoțite de vânt care va atinge viteze mai mari în special în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei sau în Bărăgan, cât și în sudul Banatului, spulberând zăpada. De asemenea, fenomene de viscol vor fi prezente la munte, acolo unde zăpada căzută va fi spulberată. Ninsorile vor cădea, cum spuneam, inclusiv miercuri și vor acoperi zone din Oltenia, Muntenia, Dobrogea. În privința cantităților de precipitații este destul de greu de precizat, acum, care vor fi acestea, dar stratul de zăpadă va fi destul de serios", a menționat Jurca, potrivit ANM


Potrivit specialistului ANM, în intervalul cu ninsori, valorile termice vor fi negative, iar spre sfârșitul săptămânii viitoare vor coborî până la—23 de grade Celsius, în estul Transilvaniei.

În perioadele cu ninsori, temperaturile vor fi negative în zonele respective, adică undeva între—5 și cel mult zero grade Celsius, pe timpul zilei de marți, iar apoi între—7 și—2 grade Celsius, miercuri. Totodată, către sfârșitul săptămânii, joi spre vineri dimineață în mare parte din țară va fi ger, iar prin estul Transilvaniei vom avea valori, din nou, sub—22 până la—23 de grade Celsius.

Etichete: cluj frig ger